Simt ca pamantul fuge de sub picioarele mele. Simt cum exagerez
in cele mai multe momente si imi fac fel si fel de griji. Complic lucrurile la
maxim si cateodata nu realizez de ce iau totul asa de in serios. Ma plec in
fata unor oameni care nici macar nu ma cunosc cu adevarat si care poate nu
merita nici cea mai mica atentie din
partea mea. Timpul trece, clipele se risipesc, iar eu… Eu stau si ma plang in
loc sa incerc sa rezolv ceea ce poate ma deranjeaza. Este sentimentul acela de
a vrea sa faci ceva, dar nu gasesti calea potrivita. A venit iarna; suntem in
pragul sarbatorilor.. ar trebui sa las orice grija la o parte si sa ma bucur de
acest lucru frumos. Este ciudat, totul e ciudat pentru mine.. si nimeni nu-mi
vede tristetea din ochi ce-mi mistuie totodata sufletul si mintea, incetul cu
incetul… Voi spera, doar asta pot face. Voi spera in continuare…
No comments:
Post a Comment