Ce sunt cuvintele...

Ce sunt cuvintele...
Ce reprezintă aceste litere însoţite de sunete puse într-o armonie care câteodată te surzesc, iar uneori, te readuc la viaţă. Te fac să te simţi important, dar şi neglijat; iubit dar şi rănit; fericit dar şi trist.
Ce sunt cuvintele? Sunt gândurile noastre, emoţiile, sentimentele şi o parte din ce putem transmite noi, oamenii. Noi cei care ne murdărim inima şi sufletul cu speranţe deşarte. Noi cei care iubim necondiţionat, şi care câteodată nu ne putem lua inima în dinţi şi nu ne exprimăm sentimentele aşa cum ar trebui.
                                                          Noi cei care greşim, dar şi iertăm. Noi cei care... noi, oamenii.

Despre viata si alti termeni

    “Viata e acel lucru care ti se intampla, cand esti ocupat facand alte planuri”, spune un oarecare om. Te ia prin surprindere, te sperie, te binedispune, dar in mare tot ce se intampla e o mare supriza.. placuta, neplacuta, dar viata mereu iti ofera surprize -- conteaza sa te straduiesti sa previi surprizele neplacute. Asta depinde numai de tine.

      Desigur, e un lucru care uneori nu prea il poti controla, poti amana, amani, amani, dar nimeni nu poate evita.. ultima surpriza.. neplacuta. Ciclul vietii, boala vietii, incurabila boala a vietii – moartea. Nu exista leac, vine, vine odata.

      Moartea, nu mai putin dureroasa pentru animale, plante, orice are viata! Ne ia pe toti, la un moment dat. Si ce e moartea fara atasamentul fata de persoana surprinsa de acest ultim act? Toti din jur, ne uitam ingroziti cum un corp e secat de caldura, de lumina ochilor.. de viata. Si ce valoare sentimentala se poate imprima in sufletele noastre.. fata de orice, aproape. Si o, ce valoare sentimentala se poate imprima in sufetul nostru fata de un caine. Acea fiinta care daca ai noroc, iti sta alaturi multi ani. Atasamentul fata de un caine creste pe an ce trece, ai momente in care iti spui “e doar un caine”, dar nu vei stii decat la sfarsit cat te-ai mintit singur.

      Am avut si noi un caine. Nu e decat o zi de cand am inceput sa folosesc trecutul. Nu e decat o zi de cand curtea a ramas un spatiu gol, si soneria fara acompaniamentul unui latrat ragusit, obosit. Nu e decat o zi de cand nu am mai vazut acei ochi usor tulburi, dar vesnic expresivi, un breton incaruntit si-un mers leganat, imbatranit.

      Nu mai e.  Un ultim leganat, un shelelait sfarsit si o priveliste cu miros de moarte.

      Cat de repede se poate hotari inima sa spuna ‘”stop”. Ii e asa usor  sa se opreasca din vesnicu-i cantec. Si de ce a trebuit sa ramanem cu acea priveliste in minte? Cand spui “Axa”, o fractiune de secunda imaginea aia iti vinre prima in minte. Dar apoi, trece, pana ochii mintii se decid sa ofere numai amintiri frumoase, pline de bucurii, pline de viata.

      11 ani plini de viata. Si cum vechiul cliseu spune: “ va ramane mereu in memoriile noastre, vie, frumoasa, tanara”. Da, acolo ramane, niste ochi limpezi, o umbra poznasa neagra, fara niciun fir alb sa-i arate tineretea decolorata, un latrat vesel, un caine jucaus.

      In 4 cuvinte, pot relata ce am invatat pana acum: viata merge mai departe.

Portretul Visului

   Râdeam când mă gândeam la el. Un umor oarecum negru. Amusamentul fiind unul prefacut. Acel zâmbet rebel acum doar o linie grafică a gândurilor mele. Ce perfect. O mulţime de detalii care dacă ar fi aşternute pe hârtie nu ar putea întruchipa perfecţiunea care o poartă cu aerul acela nepasător. Creionul ar fi nedemn să-i schiţeze persoana. Persoană? Zeu. Atunci când depaşeşti acea linie a realităţii şi gaseşti zeiatatea…Realitatea… exact când depaşeşti realitatea şi te descompui, fiecare părticică a corpului tău devine o fărâma de nisip zguduită de zeitate. Ajungi să te târăşti, să te rogi, să ceri îndurare, să plângi lacrimi sărate care iţi ustură pielea deshidratată. Atunci vezi că nu poţi suporta zeiatatea, perfecţiunea. Atunci când îţi apare în cale, lumina, ploaia aerul curat si umed. Te inhaţă în braţele lui, te adună şi te regăseşti în strânsoarea lui sufocantă.  Nu mai ai aer. Uiţi să respiri uitându-te la el şi te simţi vie. Viaţa te inundă iar raţiunea nu mai pătrunde prin peretele care te desparte de el. Îi simţi atingerea, a cărui degete străpung şi te sfărâma din nou fără să simţi nicio durere. 
    Te sărută, muşcând adevărul şi lasă numai partea aceea mică numită vis. 
Te trezeşti căutându-l şi nu-l găseşti. Te lupţi cu aerul fierbinde care nu te lasă să respiri şi te apucă de mâini, le sărută până când devin albe ca varul. Te sărută pe creştet, mângâindu-ţi părul, pe obraz până îşi pierde roşeaţa, pe buze până se albesc şi pe ochii până se închid şi adormi din nou. 
   Te sperii, nu-i acolo. Urli, îl chemi dar nu vine decât când eşti secată de lacrimi şi vocea ţi-a pierit. Vine şi iţi redă glasul ca să-l mai chemi o dată. În coşmaruri iţi apare râzând şi plecând lasându-te singură în mijlocul întunericului furându-ţi şi cea mai mică raza de lumină. Apoi când apare pe cărarea plină de spini te ia în braţe şi te înalţă încă o dată în dorinţa de a rămâne acolo o veşnicie. Dar nu, el pleacă ca să fie dorit şi mai mult. Te lasă în genunghi iar el pleacă cu un zâmbet de satisfacţie pe buzele lui albe. Te priveşte cum te strofoci să-l urmareşti, să-l găseşti, să-l ajungi din urmă, apoi îi auzi râsul. Aştepţi să vină, iar când apare te agăţi fără încetare de el ca de ultima speranţa a existenţei tale. Te mângâie, îţi şopteşte, te absoarbe din priviri…
    Apoi pleacă… perfecţiunea visului. Te lasă singură in noapte. Te uiţi în jurul tău aşteptând să vină învăluit de umbre. Dar nu. A plecat de tot. Ţi-a redat roşeaţa în obraz şi a plecat râzând de tine. Acest vis alb a cărui puritate neagră te-a strivit de tot.

https://www.youtube.com/watch?v=0cWggYivjh8

Un moment de slabiciune

Simt ca pamantul fuge de sub picioarele mele. Simt cum exagerez in cele mai multe momente si imi fac fel si fel de griji. Complic lucrurile la maxim si cateodata nu realizez de ce iau totul asa de in serios. Ma plec in fata unor oameni care nici macar nu ma cunosc cu adevarat si care poate nu merita nici cea  mai mica atentie din partea mea. Timpul trece, clipele se risipesc, iar eu… Eu stau si ma plang in loc sa incerc sa rezolv ceea ce poate ma deranjeaza. Este sentimentul acela de a vrea sa faci ceva, dar nu gasesti calea potrivita. A venit iarna; suntem in pragul sarbatorilor.. ar trebui sa las orice grija la o parte si sa ma bucur de acest lucru frumos. Este ciudat, totul e ciudat pentru mine.. si nimeni nu-mi vede tristetea din ochi ce-mi mistuie totodata sufletul si mintea, incetul cu incetul… Voi spera, doar asta pot face. Voi spera in continuare… 

Da.. vine Craciunul, sec dar da, vine! Trebuie sa intram in acest minunat spirit. Am avut deja parte de prima ninsoare.. s-a schimbat aerul.. pluteste in el miros de brad, de dulciuri, de dragoste..
Da.. exista ceva mai frumos decat o plimbare prin zapada, de mana cu iubitul? Un sarut timid printre fulgi, o imbratisare calda.. o cafeluta intr-un loc cochet si ochi dulci pana iti creste diabetul!..

Un fulg de zapadă...

~Tu esti? Serios?... Nu te cred! E imposibil!...~ 

Ziua, fulgii de zapada inunda tabloul care acum doua zile parea mort fara iarna adevarata. Desigur, fiecare cu preferintele lui. Cred ca ti-ar placea. De fapt sunt sigura. Sunt sigura ca stai acum si te uiti lung pe geam cautand ceva. Sunt sigura ca nu o sa gasesti. Am ajuns sa te cunosc ca sa-ti zic sincer ca nu o sa gasesti. Desi chiar e linistitoare atingerea fulgilor, prefer vara— se potriveste mai bine cu cine sunt— eu. Tie iti place iarna, mie vara. Tie iti place sa fi serios, mie, sa fiu hazlie. Tie iti place sa fugi, mie sa admir încet pe langa ce trec. Tu esti departe, eu sunt aproape. Tu esti rece, eu sunt calda.
 Mereu am fost opusul tau, tu al meu. Tu erai tot timpul, eu niciodata. Te-am zarit cu coada ochiului, tu ma priveai instistent. Am zambit, tu ai râs. Am plecat, tu ai ramas. M-ai asteptat. Ma amuza jocul nostru . Eram ca magnetii. Când eu veneam tu plecai, cand tu veaneai eu plecam. Pâna când eu am pus capat. Am cedat. Am ramas. Am râs amândoi pentru prima oara. M-ai luat de mâna, a fost ca un tunet. M-ai îmbratisat, a fost ca un fulger. M-ai sarutat, a fost un miracol.
Iarna, obisnuiam sa râdem când stateam sub un copacel golas care se bucura de caldura oferita de dragostea noastra. Dansam împreuna cu fulgii, care se topeau de invidie in fericirea noastra. Nu-mi era frig in bratele tale. Acum orice vânticel îmi rascoleste tot corpul, încercând sa ma rupa în mii de amintiri. Nu existau lacrimi, nu m-ai lasat niciodata sa plang. Erai acolo. Acum unde esti? Fiecare lacrima varsata îmi arde obrazul. Când ma tineai de mana, eram în singuranta, ma simteam aparata de orice monstru. Acum, mereu ma uit in spate sa vad daca nu cumva ma urmareste cineva. Mâinile mele sunt reci de când ai plecat. Când ma sarutai, uitam ca exista ceva pe lume mai perfect decât dragostea. Obrajii mei în loc sa fie rosii cum erau atunci, acum sunt aproape vinetii. 
Ai plecat. Eu am ramas.
Un fulg mi-a îmbratisat geana. Îmi amintea de tine, când ma sarutai pe ochii si spuneai cum ai ramane în acest ocean verde al ochilor mei, pentru totdeauna. Se pare ca te-ai înecat.
Un alt fulg, mi-a furat un sarut si s-a topit instant. Mi-am atins buzele cu buricele degetelor. Erau calde. Mâinile nu-mi erau înghetate. Erau calde si ele. M-am uitat in urma. Tot drumul nu am facut-o. 
Erai acolo. Ma priveai cu coada ochiului. Dupa câteva secunde te-ai decis sa te apropii. Ai zâmbit. Tu esti? Serios?... Nu cred…
M-am holbat la tine pentru câteva secunde. 
-Salut,ai zis.
Am râs cât am putut de tare. Cu pofta, cum nu am mai facut de mult. Am râs, dar tu nu ai mai zâmbit. M-am întors, nu am plecat, nu am fugit, nu m-am speriat, nu am plans, am uitat. Mâinile-mi erau calde. Nu mi-era frig deloc. Iubeam atmosfera alba din jurul meu. Am uitat. Nu pe tine, nu sunt asa de puternica. Dar am uitat totul. Tu nu mai esti tu,  tu esti numai un fulg de zapada, fulgul de zapada care mi-a furat sarutul si s-a topit imediat.   

Ma intorc...

"Ce poate fi mai rau decat un sentiment de vinovatie profund? Ce te poate afecta mai tare decat intensitatea sentimentului de dezamagire? Ce poate durea mai tare decat pierderea unui prieten?"

Persoanei careia ii este dedicat acest mesaj, mai mult ca sigur nu il va citi.. mi s-a spus clar sa nu ii mai scriu, sa nu o mai sun. Persoana careia i-am promis ca nu o sa o dezamagesc, careia i-am spus ca voi fi mereu aici pentru ea, ca ii voi fi alaturi la orice, ca o voi asculta, o voi indruma...

Sentimentul de tristete care e prezent in acest moment in inima mea e de nedescris. E oribil. Insuportabil. Nu credeam ca o sa ajung sa ma schimb.. asa cum a zis ea. Mi-a dovedit prin cateva cuvinte cat de mult ma pot insela. Normal ca mi-a dovedit. Intodeauna mi-a aratat ce e bine, ce e rau. Intodeauna m-a ajutat sa stiu, sa aflu, sa invat.. sa descopar ce e important in viata. 

Sentimentul de vinovatie care ma copleseste acum e.. ingrozitor. Cum se poate schimba o persoana? Cum? Usor! Cat de repede? Foarte!..  

"Eu sa ma schimb?" 

Ma intrebai asta si incepeam sa rad. Radeam cu pofta.. nestiind ca ma mint singura. Eu nu aveam sa stiu cat de abrupta va fi schimbarea mea. Nu avea sa fie o diferenta mare dar totusi ea era acolo.. diferenta care mi-a luat "persoana" de langa mine.

Of! E oribil! Cate adjective pot descrie aceasta stare? Probabil sunt multe, clar! Dar nu imi vin acum in cap! Niciunul! Dar daca chiar nu vei citi.. eu tot voi scrie. Voi scrie ca sa pot avea impresia ca ii spun cuiva. Cum nu esti tu aici sa ma asculti.. voi lasa sa ma "citeasca" altii.. care nu vor intelege.

Cum sa te pierd? De ce sa te pierd? Cum sa ma lasi? De ce sa ma lasi? Intrebari a caror vesnice raspunsuri vor avea cuvantul "eu" in ele... EU am fost... EU SUNT de vine. M-am schimbat! Am facut-o! Nu am vrut, dar s-a intamplat.. Schimbarea a venit cu un val de inconstienta. Am trecut pe langa niste lucruri fara sa le vad, fara sa le aud, fara sa le simt. Am trecut pe langa ele. Am trecut! Dar asta nu inseamna ca nu ma voi intoarce la ele. O sa merg, in schimbarea mea, inainte... dar o sa ma intorc. Ma intorc, asteptand ca acele lucruri sa nu mai vrea sa fie vazute, auzite, simtite de mine. Nu le invinovatesc. Nu astept sa fiu iertata. O rog doar sa ma inteleaga. Si sunt sigura ca o face. Mereu a fost capabila sa ma inteleaga.. a fost printre singurii care m-au inteles. Si ii sunt recunoscatore. Foarte. 

O rog.. o rog din inima.. pe aceasta sora a mea... sa imi faca un ultim favor. Sa ma inteleaga, asa cum a facut intodeauna. Sa imi ierte schimbarea. Nu pe mine.. ca nu eram eu cand m-am schimbat. Sa imi ierte schimbarea... 

Acum realizez ce e important.. ce am facut.. ce devenisem. Chiar daca am devenit acea "nu" eu doar pentru o vreme.. a fost suficient cat sa imi pierd prietena. O fractiune de secunda si "pac"! Te trezesti si ai noroc daca ai acel BUN SIMT de a realiza ca ai gresit! Sa reausesti sa depasesti momentul si sa redevii "tu", e mai greu. Posibil, dar totusi, mai greu. Dar am realizat! AM GRESIT! Fira-r a naibii de greseala!!.. Imi pare rau.

Dar.. acel minunat "dar"! Multumesc lui Dumnezeu ca pot sa zic 'DAR"! Dar, am realizat! Tu m-ai ajutat, normal. Ma intorc, sa stii. Ma intorc, redevin eu. Incerc, dar stiu ca nu voi da gres de data asta. Nu vreau sa dau gres! Nu vreau sa ma pierd! Nu vrea sa pleci! Nu vreau sa nu ma vezi, sa nu ma auzi, sa nu ma stii alaturi de tine!! Ca un copilas disperat, nu vreau sa te pierd! Ma agit, plang, strig dupa tine ca un copil rasfatat. Pentru ca tin la tine, ma intorc la tine... si desi nu imi vei mai zambi cand trec pe langa tine, eu o sa zambesc.. pentru ca amintirile raman. Frumoase amintiri.. acelea raman. 

Draga.. sora.. te-am pierdut? De tot? Chiar pleci? .. Eu voi ramane aici.. sper ca ma vei mai vizita din cand in cand.. O sa iti zambesc calduros.. sincer. 

Of.. surioara mea.. regret schimbarea care a dus la aceasta .. tragedie. Dar fac o promisiune.. pentru tine, pentru toti.. pentru mine.. o sa fiu eu din nou! Pentru ca aceste sentimente oribile care ma sfasie pe dinauntru, imi spun ca trebuie sa fiu "eu" din nou. Dar o sa fiu. O sa fiu, pentru ca asta e cel mai important lucru pe care pot sa il fac acum. Ma intorc! Si iti promit, ca de fiecare data cand mai pasesc in acea oribila prapastie a schimbarii, o sa gasesc in mine, puterea de a ma intoarce mereu. Poate.. cine stie? Nu o sa mai cad.. pentru ca aceasta greseala mi-a deschis ochii acum. 

                                                             Pentru tine, draga I..

                                                                              Indurerata, S..